aprilie 1, 2008 la 7:08 pm (visand norii)
Tags: copac strada gri verde beton traim
Singur, uitat in vazul lumii, se inalta trist intr-o lume careia nu ii mai apartine. O strada vine, alta pleaca, masinile trec fara sa il observe. Cele trei chioscuri de ziare din apropiere tin sfat si il ignora, se bucura sa fie de folos oamenilor si se mandresc cu materialele mai “evoluate” din care sunt facute. Blocurile l-au intrecut demult in inaltime si stapanesc vazduhul, o familie de case, un urias de beton.
El este doar o pata verde ajunsa din greseala pe un fond gri in care noi traim. Reclama de pe panou se mandreste cu acele culori nenaturale si inceraca sa-l eclipseze. “Eu am un scop.” zambeste ea mandra si arunca o privire fugara catre bietul copac din intersectie, apoi isi reintoarce zambetele pline de promisiuni catre trecatorii grabiti. Dar el nu are un scop? El nu e la fel de important ca reclama acelui sampon?
Lumea l-a parasit demut, l-a ingradit cu griul betonului si al cimentului, l-a inchis in atmosfera orasului gri care a dat uitarii natura, l-a exilat departe de ceilalti frati ai sai, plasandu-l intr-un loc care cu timpul i-a devenit strain.
Oare nu e asta lumea in care traim? Noi mai suntem colorati?
1 comentariu
februarie 23, 2008 la 7:55 am (visand norii)
Tags: realitate
Stau si privesc spre orizontul indepartat. Vizez ca vad corabii apropiindu-se, visez ca vad viitorul, la brat cu trecutul navigand pe intinsa mare a timpului. Imensinatea timpului ma face sa ma simt mica, umbra Pamantului ma orbeste. Sunt doar o furnica intr-un musuroi pe care il numim realitate. Realitatea cui? Realitatea colectiva am tinde sa zicem. Dar este oare realitatea asta coletiva? Nu. Eu am realitatea mea, iar tu o ai pe a ta. Dar de ce realitatea mea nu e si a ta? Tu ai alte pareri, alte idei, alte principii, alte convingeri. Realitatea mea difera de a ta pentru ca si eu sunt diferita de tine. Dar nu traim in aceeasi lume? Ba da. Si cu toate astea, o percepem diferit.
1 comentariu
februarie 20, 2008 la 8:24 pm (visand norii)
Tags: culorare alb negru verde rosu oras
Astept vara. O astept demult, poate chiar de cand a plecat. Mi-e dor de copacii verzi si de vremea calda. In orasul asta gri, petele verzi sunt binevenite. E prea mult asfalt, prea mult cenusiu, iar copacii goi fac peisajul si mai trist, mai deprimant.
Oare cum ar arata lumea asta numai in alb si negru cu o varietate de tonuri de gri? Intotdeauna cand m-am uitat la pozele alb-negru facute pe vremea cand nu se putea color ma gandesc ca asta e doar o imagine lasata in urma de un trecut colorat care a putut fi imortalizat numai bicolor si ma bucur ca acum putem surprinde si culorile. Dar daca lumea ar fi ca pozele alea? M-am obisnuit atat de mult cu toate culorile din jur incat rar le-am acordat atentia cuvenita, iar acum ma intreb cum ar fi fara ele si existenta lor ma bucura. Intr-un fel, ele ne stimuleaza, ne dau energie. Intr-o lume gri cred ca am fi mai deprimati. Dar daca nu am cunoaste culorile? Daca tot ce am cunoaste ar fi albul si negrul? Ne-ar influenta inconstient, dar nu am cunoaste o alternativa. Oare am devenit dependenti de cuori numai pentru ca le cunostem, la fel cum s-a intamplat cu telefoanele mobile si internetul? Nu, in culori e ceva mai mult. Culorile ne sunt prietene. Ai putea putea spune: “prietenul meu portocaliul”, “nu l-am mai vazut demult pe rosu”, “vecinul meu albastrul”? Mie mi-e dor de verde.
1 comentariu
februarie 13, 2008 la 4:31 pm (visand norii)
Fiind inceputul poate ar trebui sa va spun cate ceva despre mine. Pot sa scriu cateva cuvinte, pot sa umplu pagini intregi in care sa spun clar sau sa va las pe voi sa deduceti, dar tot nu as fi multumita. Nu cred ca niste simple cuvinte despre mine spuse de mine v-ar fi de un ajutor real. Mai bine ma cunoasteti voi prin ceea ce scriu.
Cuvintele imi sunt prietene demult si, desi, in general se zice ca faptele sunt mai importante decat cuvintele (si sunt total de acord in unele situatii), ca acestea din urma pot fi inselatoare, aici cuvintele sunt ceea ce conteaza, aici gandurile se transfiguireaza in cuvinte care prind aripi si ajung la tine, la voi, cei care cititi aceste randuri.
P.S.: Jeleu daca te mai tenteaza vreodata ideea sa continuam de unde l-am lasat, I’m in.
1 comentariu
